Scurte amintiri:
Fişiere media ataşate:

Foto → noidoi sau Picasa şi Flickr sau Facebook (1, 2)
Audio → ascultă aici cântece originale ale Boşimanilor.
Video → în curând

Am emoţii de fiecare dată când scriu, vorbesc, gândesc despre Africa. Reclama care zice că îl poţi scoate pe om din Africa, dar nu poţi scoate Africa din om ne urmăreşte pe fiecare.

M-am îndrăgostit de Africa acum doi ani (‘07) când am avut privilegiul să ajung în Namibia, pentru un proiect media. Atunci am trăit lucruri despre care am crezut (şi am afirmat) că nu le voi mai întâlni niciodată. Dar nu a fost aşa. Anul acesta, mai exact din 14 sept până în 7 oct am mers din nou. De data asta la lucru. Bucuria a fost de două ori mai mare: mi-am revăzut dragostea (Africa) şi am mers acolo cu dragostea mea lângă mine (Ana-Maria).

A fost o experineţă deosebită, chiar dacă oamenii, peisajele, animalele şi vegetaţia au rămas aproape la fel, ca acum doi ani. Experienţă care nu se poate exprima în cuvinte (nici măcar în limba engleză )

Am învăţat 3 lucruri:
1. Niciodată să nu spui niciodată.
2. Dumnezeu vrea ca eu să mă bucur de viaţă.
3. Dragul de Africa nu mi-l va putea lua nimeni.

În mare, am ajuns în Omatako (viitorul ’sediu’ misionar al misiunii Pilgrim Society ) unde ne-am reîntâlnit cu Sebastian, Kamba, Efu şi misionarii voluntari de la Şcoala din Vama (România). Am ajutat şi noi la ce am putut. Am simţit că e aşa bine să poţi să te implici şi tu, chiar dacă pui la schimbător stângăcia ta.

Vremea a fost frumoasă, un început de primăvară care făcea ca totul să capete viaţă. Luna stă altfel pe cer, soarele răsare şi apune într-un mod pe care doar acolo îl poţi vedea. Lucrul cu care nu m-am întâlnit acum doi ani a fost ploaia. La sfârşitul perioadei de stat în Omatako am avut parte de o furtună care a produs ravagii. Arătam ca nişte sinistraţi. Cu toate astea, Dumnezeu a ştiut să ne ţină departe de orice incident neplăcut care avea legătură cu persoana noastră.

Am serbat şi al 23-lea an din viaţa scumpei mele prietene, într-un mod de neuitat.
Întrebarea – Mai vrei să te întorci în Africa? – are pentru mine un singur răspuns posibil: Da!.